Drumul din Romania spre Italia a fost lung si greu,obositor ..nesfarsit.
Cheile Bicazului,o frumsete rara,ceva nepamanten,stanci care se intindeau in fata mea si care parca vroiau sa imi spuna
-Intoarce-te inapoi,aici este locul tau..
Pacea si linistea din cheile bicazului era admirata inca de pe atunci de straini ..iar eu nu le cunoscusem ..inca.....Autocarul urca spre ceruri ,si eu cuprinsa de ameteala am adormit...
Dimineata cand m-am trezit din somnul chinuit pe acel scaun rabatabil din autocar ,am ramas uimita..Muntii erau inconjurati de nori de ceata,vaile pluteau parca in nori de puf iar eu aveam impresia ca ating cu varful degetului imensitatea,dumnezeiescul sau poate eternitatea...cred ca atunci a fost prima data cand am inteles ce inseamna divin,sau poate am ajuns cu gandul la Dumnezeu,pentru ca am avut impresia ca imi arata ce las in urma...Din aceasta visare m-a trezit muzica plingatoare a casetofonlui ...canta despre strainatate si-mi rupea sufletul..versurile acelei melodii se striveau de sufletl meu ca un graunte aruncat pe o sticla de geam...Nu simteam decat o durere profunda in tot corpul..nu stiam ce am ..Dar mai tarziu dupa cateva luni de stat in Italia am realizat ca acea durere era dorul ,..dorul de ceea ce am lasat acasa...Am lasat Romania in urma ca pe o frunza care pluteste in vant...